Mircea Cucuian a răbufnit la finalul meciului dintre ”U” și Podravka și a acuzat dur arbitrajul
“U” Jolidon a reușit o repriză de excepție la Koprivnica și a fost la un pas de a se califica mai departe, însă, eliminarea prematură a lui Carmen Amariei a spart echilibrul din jocul clujencelor, care au cedat la final la un singur gol locul în careul de ași al Cupei Cupelor.
Maniera de arbitraj a fluierașilor din Ucraina , care i-au dat roșu lui Amariei în debutul sfertului doi și au împărțit în stânga și în dreapta eliminări de două minute, însă doar împotriva lui ”U” Jolidon, l-au enervat la culme pe Mircea Cucuian, care a sărit la gâtul ucrainienilor la finalul meciului, amenințând cu un memoriu la EHF. ”Bănuiam că o să ne fure, dar nu în halul ăsta. N-au avut milă. Au văzut că Amariei e cea mai bună și au dat-o afară. Pe restul le-au vânat cu eliminări. Fără ajutorul arbitrilor, Podravka nu ar fi reușit să se califice. Jucătoarele sunt prăbușite, și-au bătut joc de munca lor. O să facem o plângere la Federație, deși nu o să ne ajute cu nimic” a declarat directorul sportiv al clubului clujean, reușind cu greu să-și stăpânească nervii.
Gazdele din Koprivnica au intrat în teren cu un singur gând, sa recupereze cât mai repede handicapul de 6 goluri, dar ”U” Jolidon avea pregătit un alt scenariu pentru primul mitan. Deși s-au văzut conduse cu 2 la 0 chiar din minutul unu, clujencele nu s-au pierdut cu firea și au restabilit la timp egalitatea prin Senocico și Bîrsan, după care s-au instalat la cârma jocului (min. 8 6:4, min. 15 10:8 ). Spre finalul reprizei, însă, și-au făcut pentru prima dată simțită prezența arbitrii, care au declanșat o ploaie de eliminări de două minute în tabăra lui “U”. Astfel, ajutată de superioritatea numerică, Podravka a preluat conducerea pe tabelă și a intrat în avantaj în pauză, 18-20. Alb-negrele au revenit de la cabine hotărâte să nu cedeze și au echilibrat forțele, 20-21, dar prim planul a fost luat din nou de fluierași, Carmen Amariei fiind descalificată pe nedrept, în minutul 35, pentru un fault cel mult de galben. Fără cea mai eficientă jucătoare de până atunci, Jolidon a început cursa de menținere a unui diferențe izbăvitoare, dar croatele au reușit să se distanțeze la 6 goluri în minutul 45, 29:23, scor la care tot echipa oaspete era calificată, și la 7, zece minute mai târziu, 37-30. Finalul a fost incendiar! În ultimele secunde Amelia Busuioceanu a înscris pentru 31-37 și Cristina Cucuian a apărat un 7 metri, dar Podravka a profitat de ultimul atac, a închis tabela la 31-38 și s-a calificat în semifinalele Cupei Cupelor.
Au vrut să-i bată pe arbitrii
Imediat după ultimul fluier, în timp Podravka dansa hora bucuriei, Mircea Cucuian și o parte dintre jucătoare s-au îndreptat către arbitrii pentru a le cere explicații, fiind la un pas de o încăierare. Carmen Amariei a coborât însă din tribune și a calmat spiritele. “După un astfel de meci, cum să nu fi supărat și nervos” a explicat Cucuian.
(Roxana PRICHICI)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER